Pentru ca e prea cald sa mai gandesc, luam o pauza de fix o luna si o zi.
Don't worry, suntem bine.
Ceea ce va dorim si dumneavoastra.
LE: Pentru cei ce sunt interesati de Mary Poppins, am scris despre dansa aici.
Mamele din SUA s-au gandit sa nu scrie pret de o saptamana despre niciun produs sau serviciu pe blogurile lor. Nu citesc multe bloguri americane si nu-mi dau seama in ce masura consumismul a pus gheara pe jurnalele de pe internet ale mamelor de pe terenul unchiului Sam. Dar stirea asta m-a descumpanit.
Taman cand ma gandeam sa va scriu despre Julie Andrews in Mary Poppins, editie aniversara, 45 de ani...
Stirea am gasit-o la Zmeura care a gasit-o la dupa bloguri, emisiune despre care noi am stabilit mai demult ca e facuta cu mult entuziasm si putina pregatire.
As vrea sa va intreb la modul cel mai serios, pe voi, astia 300 care cititi zilnic blogul de fata:
1. Este imoral sa scrii despre produse pe care producatorii te roaga sa le incerci?
2. Ar trebui bloggeritele mame sa refuze orice contact cu nemernicii de PR-isti care oricum nu se dau peste cap sa le caute?
3. E mai bine sa lasi sa se friga si alte mame cu produse gen Danone, jucarii cu plumb, dvd-uri cu desene cretine?
Sunt intrebari inchise, se raspunde cu da si nu. Dar as aprecia si o argumentare a raspunsurilor.
Sunt curioasa, ce credeti?
Doua posturi intr-o zi?
O sa va bucurati sau o sa va enervati?
Iata care e povestea.
Eu cred in imprumuturi. Mi se intampla sa raman leftera. Da, se poate. Mi se intampla sa imi propun sa-mi cumpar chestii care mi se par extrem de utile, de necesare, putin mi se pare si ca mi se cuvin. Ca de exemplu, un telefon mai bun. Sau un laptop mic, d-ala de incape in poseta. Sau... o masina, ca tot povesteam despre mititelul. Sau o casa, dar asta e o durere mai veche. Rar ajung sa le cumpar si pana la urma trag concluzia ca laptopul meu vechi merge cu un alt stick, telefonul inca suna si se aude cand raspund la el, Costica e chiar simpatic, despre case nu vorbesc ca ma apuca plansul. Cand imi ajunge cutitul la os ma duc si cer. Da-mi si mie, zic, pana pe 10 sau pana pe 25... N-am fost refuzata niciodata si am incercat sa platesc pe 10 sau pe 25.
Alex are trei ani jumate si are nevoie de niste bani. Nu prea are timp, de obicei personajele acestui tip de poveste se grabesc tare. Vrea si el cinci lei.
Considerati-i un imprumut cu termen de rambursare....25 de ani. Pentru ca pana la 28 de ani, cu siguranta, Alex are timp sa faca o chestie memorabila, sa descopere ceva, sau pur si simplu sa se transforme intr-un om bun. Chestia e ca se grabeste.
Ii dam si lui cinci lei?
- Bună dimineaţa, Costică!
- Bună dimineaţa, Irina!
- Ai dormit bine, Costică?
- Daaaa, Irina.
- Şi ce-ai visat?
- Aaaa, am visat iar visul ăla cu şoseaua.
- Ăla cu semaforul?
- Daaaa, Irina!
- Mi-l povesteşti?
- Păi, se făcea că mami mă ducea la benzinărie...
- Şiiii?
- Şi îmi dădea să pap benzină d-aia buuuunăăăă, fără apă în ea... Şi pe urmă îmi punea şi ulei şi apăăă. Şi plecam pe o şosea cu 7 benzi! Şi nu era niciun semafor! Şi mergeam reeeepedeee, ca vântul şi ca gândul.
- Şi eram şi eu acolo?
- Daaa, Irina, şi tu, şi mami!
- Costică, dar cum ai devenit tu maşina noastră?
- A, asta e o poveste lungă.
- Mi-o spuuuui?
- Altă dată, Irina, că acum trebuie să mă concentrez la drum.
- Costicăăăă, nărăvaşule! Nu mai merge aşa de reeepedeee, Costiiică! Costiiicăăăă, nu eşti în visul tău, uite semaforul, Costică.
Discuţia asta avea loc acum o săptămână. Când am plecat spre Bran, după ce am ieşit pe E60, Irina a exclamat:
- Mami! I s-a îndeplinit visul lui Costică! A ajuns pe lună!
- Cine, mamă?
- Visul lui Costică!
Aşa cum probabil vă daţi seama, Costică e un Tico vechi, obosit. E un amalgam de piese noi puse pe o caroserie ruginită, pocnit nasol în bot de unul dintre proprietarii anteriori, revopsit, repus în circulaţie, pocnit iar. Are discuri de frână noi, amortizoare noi, ambreiaj nou, bloc de semnalizare nou, radiator nou, ştergătoare noi. Din păcate nu are aer condiţionat, macaraua de la două geamuri nu mai funcţionează, un far e ciobit, motorul ar trebui segmentat şi dacă stau bine să mă gândesc, lui Costică i-ar sta tare bine undeva într-o curte, cu umbră şi verdeaţă, ca să nu zic că mă bătea gândul să-l duc la Remat.
- Mami, dar o să-mi fie dor de Costică! Eu nu vreau să renunţăm niciodată la Costică. Eu îl iubesc pe Costică, maaaami!E cea mai curajoasă maşinuţă din lume, nu se sperie nici de tunete!
Sigur că-l iubeşte. În ciuda tuturor defectelor, Costică are o mare calitate: Costică vorbeşte. Are o voce ştrengărească, e drăguţ, e dispus să înveţe poezii şi să lălăie, visează şi îi plac poveştile.
Ei, câte din maşinile alea lucioase, dotate cu aer condiţionat şi dvd portabil ştiu să facă asta? Câte visează autostrăzi fără semafoare şi benzină fără apă? Câte ştiu să cânte "Podul de piatră s-a dărâmat" şi "un elefant se legăna"? Câte ştiu exact cum îi cheamă pe toţi fraţii lor gemeni? Câte îşi amintesc cum era la grădiniţa de maşini şi pe urmă la şcoala de maşini? Nu multe. Dar mai presus de toate, Costică e cea mai bună maşină din lume, pentru că e a noastră. Şi adevărul e ca alta n-avem.
Din păcate, ieri Irina a spus:
- Mami... Costică nu vorbeşte. Tu răspunzi!
- Vaaaai, Irina, ce jignire! a răspuns Costică, extrem de trist.
Apoi a tăcut. Şi a continuat să tacă şi azi dimineaţă. Eu mi-am petrecut seara gândindu-mă că fetiţa a crescut şi începe să sesizeze că de fapt cea mai curajoasă maşinuţă din lume e un cazan pe roţi, care abia se mai ţine, numai bun de casat. Şi am fost şi mai tristă decât Irina, pentru că mie chiar îmi place de Costică, aşa părăginit cum e el, mai ales după ce a mers brici pe serpentine.
Dar azi dimineaţă, Irina s-a plâns că nu mai vorbeşte Costică deloc cu ea, nu-i mai răspunde.
- Costică e trist. Ai spus că nu-l crezi că el vorbeşte cu tine. Tu ştii ce greu e pentru o maşină să vorbească pe limba oamenilor?
- Ba-l creeed! Costică, te creeed!
Costică a tăcut demn, până pe la Răzoare. Când Irina şi-a cerut scuze pe un ton atât de jalnic, că nu s-a mai putut abţine.
- Mbiiiine, mbiiiine... am să mai vorbesc cu tine.
Mă-ntreb dacă Irina a înţeles că pierde un prieten şi a ales să creadă în prietenul ei, Costică. Sau doar îmi face jocul. Mă mai gândesc.
Auziti! Astia de lucrati la teve!
Bai si eu lucrez in presa, de 12 ani, pe ce am mai "scunp"!
Da zau ca in viata vietilor mele profesionale n-am dezinformat in halu' asta.
Deci, care inundatie, dom'le?
La Bran? Pai, sigur ca se scurg ploile pe carosabil, pentru ca nu au canalizare, n-au trotuare, n-au rigole ca lumea.
Va dadeati de ceasul mortii ca e aglomeratie pe drumul dinspre munte spre Bucuresti?
Care aglomeratie, voi nu circulati dimineata prin militari - razoare, sa vedeti acolo aglomeratie?
Deci, spre ramanere in istorie:
am plecat de la bran la 5 fara 10. Am intrat in Bucuresti la 8.
Am stat asa: 5 minute la stop la sinaia.
vreo 10 minute in comarnic pt ca incurcau doi politisti circulatia.
Si cam atat.
Nici macar in dreptul magazinului Ikea nu a fost aglomeratie, s-aude? Duminica seara, da?
Si precizez ca am circulat cu un TICO si nu am depasit viteza legala si am trecut cu bine si de serpentinele mortii (alea de care mi-era mie frica, spre Predeal).
Asa ca, mai subtire cu Romania sub ape.
Va mai zic eu maine chestii, dincolo.
LE: Pana la urma am tras concluzia ca am plecat la timp. Pozele graitoare sunt aici.
